Capitolul 31: Dorul…of dorul!

Dorul este nălucirea unui trecut irecuperabil.

Ea – Când îți va fi dor,coboară-ți încetișor gândul în suflet și caută-mă în adâncul lui Pe undeva, pe acolo, vei găsi vreun zâmbet de-al meu, vreo urmă de parfum sau căldura unei îmbrățișări trecute.

El – Voi fi incitat să le caut!

 

Ea – Uneori, până și cafeaua are gust de dor…dor de cei care-i porți adânc în suflet.

El – Atunci soarbe-o cu pioșenie, nu o da peste gât!

 

Ea – (parafrazând după Andreea Văduva) Îți mai este dor de naivul ăla, care avea fluturi în stomac, şi care, nu bănuia că aceştia se vor transforma în nişte molii, într-o nefericită zi? De fata aia timidă, care îşi iubea prinţul atât de intens şi pur, încât nu se gândea că acesta îi va frânge sufletul, după ce i la mângâiat cu-atâta căldură?

El – Dorul nu vindecă, sapă. Nu oprește timpul, îl tulbură. Nu limpezește, încețoșează.

 

Ea – Să te descompui de dor însă să te recompui din speranță, în ciuda ta și a luciditații, e o poveste de dragoste în sine.

El – Că toate poveștile de dragoste încep cu speranțe  și apoi se descompun… Speranța moare ultima, iar când te recompui, vezi sa fie totul la locul lui, mai ales capul.

 

Ea – Iubirea care nu distruge nu-i iubire, cum jarul în căldură se preface, cel ars de dor uită de nopți și zile, și dorul în durere se desface.

El – Și cine a zis cã durerea te face mai puternic?..Cred cã e acelaşi care a zis cã dacã vei cãlca într-un rahat o sã ai noroc..

 

Ea – Mi-e dor de mine…mi-e dor să trăiesc…acum când doar exist.

El – Depinde la ce fel de viață vrei sa revii…și dacă te mai primește viața aceea.

 

Ea – Îmi cer atât de des iertare , că mi-e atât de dor !

El – Mai exact…ca ovarele te dor.  Folosește cuvântul acesta corect!

 

Ea – Să-i  ceri sufletului să nu-i mai fie dor, e ca și cum i-ai spune inimii să nu mai bată.

El – Inima are și diastole, ca să se refacă, sufletul de ce să nu aiba și el pauze? O femeie când rennță, face numai o pauză între două dorinți.

 

Ea – Dorul este nesărutul, necuvintele, neîmbrățișările și, în final, netimpul. Un miraj al depărtării pe care o vrem apropiere.

El – Dorul este setea și foamea și insomnia și neliniștea…la un loc.

 

Ea – Știi sentimentul acela de dor? De dor teribil care face sângele să se dezlănțuie și creierii să doară, acea senzație usturătoare care instigă rebelul din tine și-ți calcă pe conștiință ca peste o omidă pufoasă de mai?

El – La judecata de apoi, instigatorul este primul vinovat că omida a fost călcată. Dar ce vină a avut ea?

 

Ea – Și dacă  într-o zi o să moară dorul? O sa mă zbat o zi, două, un an , până obosesc bine și apoi am să-l chem, duios.

El – Atunci se numeste menopauza. Poți sa-l chemi, poate mai vine , dar degeaba.

 

Ea – Nu dorul îl omoară pe om, ci gândul că celălalt nu-i duce dorul.

El – Da, mulți au și murit de oftica asta…

 

Ea – În inima mea trăiește îmbrățișarea noastră. Sufletul meu se desface în dor și se despică în fire de ploaie. Dorul meu încearcă să nu te cheme,dar tresare din trecut până în prezent. Îmi spăl ochii,dar dorul nu se ia.

El – Pai nu se ia cu apă de ploaie…se ia cu ceva tare!

 

Ea – Dacă o să mă întâlnești, vreodată, în vreuna din amintirile tale, îmbratișează-mă pentru că mi-e dor de tine…

El – Si ziceai că ai rupt-o cu trecutul! Dar ai în minte un sertar plin de doruri.

 

Ea – Nu-ți pune întrebări atunci când ți-e dor. Atunci când ți-e dor, există cineva la capătul celălalt! Și asta e bine!

El – Doar că celalalt nu vede, nu aude și nu simte, ceea ce nu e bine.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)