Capitolul 26. Despre dragoste (continuare)

«Pentru a te căsători trebuie să ai un martor;

ca la un accident sau la un duel.» Coluche

Ea – Dragostea este ca focul, daca n-o întreții se stinge.

El – Pe flacără, cârnatul se arde, pe jar se perpelește până mustește, de-ți e mai mare pofta!

 

Ea – Să prețuiești mai mult dragostea care ți se oferă decât una pe care trebuie  s-o cucerești.

El – Da, pe prima poți să o prețuiești, a doua este de neprețuit!

 

Ea – Dragostea are doi dusmani …” Indiferența”, care ucie lent și „Deziluzia” care ucide dintr-o dată.

El  – Ba chiar trei… „ Gelozia!”ba te ucide, ba te-ntărâtă.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi fără pleoapele deschise, să simți fară atingeri…

El – Și să te iubești fără partener?!…Sau un partener fără…dacă toate sunt “fără”!

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau castigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – Regula este ca la casino, când ai intrat în câstig oprește-te și pleacă, altfel vei pierde totul și vei rămâne și dezbrăcat!

 

Ea – Femeile nu sunt relative în dragoste. Ele sunt absolute.

El – Și absolutul este relativ…damite dragostea feminina.. Cât ai benzină, motorul merge fără rateuri, absolut lin, dar când s-a terminat benzina, se oprește brusc.

 

Ea – Să fii îndrăgostită de persoana care nu trebuia,este cea mai grea formă de singuratate.

El – Pai, dacă ai bătul la uși străine.

 

Ea – O dragoste nebună trece repede. Dragostea a doi nebuni, niciodată!

El – Binențeles, transformă casa în ospiciu…mult mai bine decât în închisoare!

 

Ea – Nici gradul ridicat de inteligență, nici imaginația bogată, nici măcar amândouă la un loc, nu produc geniul. Dragostea, dragostea, dragostea…aceasta este sufletul geniului.
El –  Nebunia este numitorul comun al geniului și dragostei, ambele refuză dogma.

 

Ea – Nu există eșec în dragoste.Odată ce ai iubit pe cineva și i-ai arătat dragostea ta,înseamnă că deja ai reușit.

El – Ai reușit sa îmbârligi un „suflețel”

 

Ea – Cele mai profunde relații sunt cele care sunt complicat de trăit.

El – Adică pe furate.

 

Ea –  Există anumite fantezii, de care nici măcar nu ai habar…până în momentul în care intri în sintonie cu mintea potrivită.

El – Adică pâna intră el…în sintonie.

 

Ea – În dragoste, prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El – La orizontală toate înălțimile se reduc…la fel extremele.

 

Ea – Ca să iubesti pe cineva nu-ți trebuie nici bani, nici timp, îți trebuie numai inimă.

El – O inima gata de orice sacrificiu sau suferință…sau amandouă.

 

Ea – Dragostea este ceva simplu : doi și aceeași  bataie a inimii, doua tăceri care, în sfârșit, și-au gasit cuvintele.

El – Ce simplu ar fi să fie atât de simplu! Această sincronizare poate fi un singur moment de reverberație …sau poate sa nu fie niciodată!

 

Ea-  Atunci când te îndrăgostești , îti pierzi identitatea, pe care o regasești  însă , în celălalt.

El – Dacă o mai recunoști, dacă nu, e furt de identitate!

 

Ea – ( citând din O. Paler) Dragostea este înțelepciunea nebunului și nebunia înțeleptului.

El – Din punctul lui de vedere, din punctul tău este o nebunie înțeleaptă.

 

Ea –Domnule, dragostea asta și e! O nebunie asumată , care, dacă nu te scoate din minti, degeaba e!

El – Și totusi ea îți face ordine în simțurile răvașite de iubire.

 

Ea – În dragoste , prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El –Unde este minte multă este și prostie multă…de aceea oamenii geniali se îndragostesc ca proștii.

 

Ea – La început, toate gândurile aparțin dragostei. Mai tărziu, toată dragostea aparține gândurilor.

El – Cu cât amâni acest mai târziu, cu atât mai bine. Căzând pe gânduri, când este să cazi la pat te întrebi “De ce?”.

 

Ea – Oricine se îndrăgostește,caută piesele lipsă din el însuși.

El – Dumnezeu ne-a dat un suflet întreg, lipsurile ni le-am produs singuri prin dăruiri inepte și lupte fără sens.

 

Ea – Dragostea pe care nu o arăți devine singuratatea pe care o meriți.

El – Pentru asta nu trebuie să-ți pui poalele-n cap, trebuie să-ți pui capul în poalele lui.

 

Ea – Poți să te simți străin în casa ta , dar nu în povestea ta de dragoste.

El – Păi tocmai de asta vii acasă cu un buchet de flori sau un cadou când te simți cu musca pe căciulă: doar ești vizitator.

 

Ea – Uneori, din dragoste, dăm dreptate celui ce nu are și tot din dragoste ne facem bucățelele inegale, dăruind-o pe cea mai mare celui care promite mai puțin.

El – Promite mai puțin pentru că la baza dărniciei tale stă munca lui.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să simți fără atingeri, să vezi cu ochii închiși.

El – Toate fără…tine…că te-ai dăruit complet.

 

Ea –Eu cred că dragostea nu-i oarbă! E doar indiferentă la defecte!

El – O indiferență  sinucigașă! Tu  știi că el  e brutal dar te atrage bărbația, apoi plângi că ai fost abuzată…Și mai apoi, frumusețea se espompează progresiv,  facând ca defectele să prevaleze.

 

Ea – Nu îmi pasă dacă mă îndrăgostesc de diavol, atâta timp cât mă iubește, cum își iubește iadul.

El – Dacă-ți place cum te perpelește…

 

Ea – Uneori stau și mă întreb dacă dragostea pentru tine merită atâta luptă…apoi mă uit la tine și sunt gata de razboi.

El – Și dăi și luptă…și luptă și dăi! Iar eu ce sunt, victimă colaterală?

 

Ea –Dragostea nebună este pasiunea singură, fără angajament. Dragostea nebună devine dragoste pasională, pe măsură ce intimitatea se construiește între cei doi. Fără dezvoltarea intimității, dragostea pasională se pierde rapid în nisipurile mișcătoare ale timpului.

El – Înțeleg că, până nu bagi cheia în contat, și o sucești la punctul de intimitate, nu pornește motorul  pasiunii, se descarcă bateria și nu mai pornește nici la manivelă. Deci demarolul trebuie să percuteze de la primul contact .

 

Ea – Fie că este triumful imaginației asupra rațiunii, fie că este drogul suprem, nebunie împărtășită sau darul zeilor,dragostea te înființează ca om. Iubești,deci exiști!

El – Înțelepciunea românului zicea că dragostea dimpotrivă, face din om neom!

 

Ea – Dragostea pentru a fi adevărată nu trebuie să fie extraordinară…trebuie să nu fie obositoare.

El – Și asta nu depinde de suflu ci de suflet.

 

Ea – Dragostea imatură spune: „Te iubesc pentru că am nevoie de tine”.Dragostea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc.”

El – Dragostea răscoaptă spune : “Te-am iubit cât am avut nevoie de tine.”

 

Ea – În dragoste, între durere și plăcere este o linie foarte subțire!

El – Dacă nu le simți pe amândouă cu aceeași  intensitate, nu meriți  niciuna.

 

Ea – Am scos măștile și m-am arătat lumii și dragostei mele așa cum sunt eu, cu adevărat. Cu timiditățile mele, cu slăbiciunile mele. Cu frumusețile pe care le port în mine și cu adevărurile în care cred nesmintit. Cu vinile asumate din trecut și cu iertările mele bolnave pe care le duc cu mine.

El – Dacă acum te demaști, dând măștile jos, vei mai fi aceeași făptură de care el s-a îndrăgostit? Sau mergi la impas?

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau câstigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – El pierde banii, dar câștigă un trofeu…ea pierde timpul dar  câștigă potul.

 

Ea – Nu trebuie să ai un motiv să intri în viața cuiva, îndrăgostindu-te. Se întâmplă pur și simplu! Te atrage blândețea sufletului,te atrage căldura inimii și vorbele ce te alină în clipele grele,când crezi că totul s-a năruit și ești la pământ, fără puterea de a te ridica. Cât de mult contează o mână care să te ajute să te ridici!

El – Și când te vei ridica, vei căuta calea de a-l copleși

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)