CAPITOLUL 20: Introspecția feminină

CAPITOLUL 20 Introspecția feminină

Ea (în genunchi) : M-am prăbușit în inima mea…

El:  Dacă ai picat în genunchi încă e bine…roagă-te!

Ea:  Cine sunt eu? Probabil o-ntâmplare sau un destin neînțeles,un zar scăpat din mână,o încercare de a da vieții un alt sens.

Ori fost-a zarul aruncat?

El:  Zarurile sunt întotdeauna două, suma lor dă sensul. Cine-a scăpat un zar, să mai dea o dată! Viața refuză jumătăți de destin.

Ea:  A fi eu însămi e fără măsura.  M-am adunat pentru asta din toate poveștile nespuse.

El:  Și fără perdea…

Ea:  Timpul cel avem să fim singuri e timpul în care trebuie să ne descurcam să fim singuri.
Dar cât de mult vrem să stăm singuri? Nu-i un pericol că te vei descurca atât de bine să fii singur, încât vei rata să fii cu cineva minunat?

El:  Orice alegere e mai bună decât nici o alegere, măcar te înveți minte.

Ea:  Lumea mea este puțin naivă! Dar e singura în care pot să fiu…eu!

El:  Naivitatea nu-i un cusur…și eu nu sunt cusurgiu.


Ea:  A sosit momentul  în care ți-ai privit inima și ai realizat că nu te regăsești numai pe tine, că suntem doi..  A fost seara  în care inima ta mi-a spus simplu ,,Te iubesc,,

El:  Inima nu vorbește, mintea a luat-o razna…clipa chioară! Asteaptă să-ți spună de multe ori acest lucru ca să fie adevărat.

Ea:  Cred că mi-ai fi lipsit chiar de nu te-aș fi întalnit niciodată…

El:  Femeile simt lipsuri chiar când au totul.

Ea:  Mă intreb, în esența, simt ca o stare de hibernare,ca un anestezic, certitudinea de a fi bine ascunsă. Noi ne rugăm pentru pacea lumii, sau pentru pacea noastra interioară?.

El:  Starea de meditație este una, rugăciunea e alta, dar ele se pot suprapune.

Ea:  Cea mai bună  oglindă este pleoapa…

El:  Cu condiția ca ochiul minții să fie deschis.

Ea:  Uneori,ai nevoie să te retragi ca să poți gândi în liniște,cu detașare,să îți reevaluezi viața…Să cauți răspunsuri la întrebările care te frământă de o vreme…

El:  Vezi că toate întrebările conțin jumătate din răspunsuri, adică jumătatea care nu-ți convine. Cealaltă este consecința primei.


Ea:  Vine un moment în care trebuie să-ți rupi inima în două…O parte bolnavă, suferindă, îți mistuie toată energia, te vlăguiește…Și, pentru partea sănătoasă trebuie să ai puterea să pleci…ca să poți respira…să poți supraviețui…

El:  Dar de ce pe a ta? Rupe-o pe a sa, mama lui de nenorocit care te-a lăsat !

Ea:  Nu o să-mi fie niciodată rușine că simt, nu o să-mi fie teamă că-mi pasă, nu o să uit că acestea sunt semne ale unei inimi frânte…dar știu, în același timp, că sunt abilitățile femeii puternice care nu-și permite să-și plece capul în fața nimănui.

El:  Rușinea și teama sunt sunt handicapurile de care se împiedică femeile.

Ea:  E mult mai întelept să fii singură cu tine însăți, decât să fii intr-o relație greșită cu altul.

El:  Mai întelept este să ții ciorba caldă în relație și să mănânci friptura în târg.

Ea:  Nebuniile îmi ies întotdeauna. Cu chestiile normale întâmpin dificultați.

El:  Pentru că nimeni nu se încurcă să se tot pună cu o nebună mereu.

Ea:  Distanța adevarată dintre doi oameni  este aceea dintre doua suflete. Alte distanțe nu există.

El:  Și nici alte apropieri.


Ea:  Dacă voi alege să fac ceva gresit, o voi face cu persoana potrivită.

El:  Fă ce-ți place și fă-o des! Mai bine o greseală bine facută decat un eșec făcut corect. Viseaz-o, doreste-o și  fă-o!

Ea ( citând din John C. Maxwell):  Trebuie să reții că tot ce se întâmplă în interiorul tău este mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior.

El:  Da, dar tot ce se întâmplă în exteriorul  tău este reflexia transformărilor din interiorul  tău.

Ea (citând din Anais Nin):  Există abisuri în care cei mai mulți dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieții noastre, o cădere în neliniști, de care avem însă nevoie pentru a renaște.

El:  Abisurile sunt doar întunecate, dar nu sunt găuri negre ca să te suprime.

Ea:  Când  înlăuntru nu ai suficientă încredere și putere, le cauți înafară, doar că nu le stăpânești.

El:  Le poți găsi ușor…dar le poți pierde la fel de ușor…

Ea:  Nu îți vei găsi liniștea interioară nici în muncă, nici în lume, nici la mânăstire, ci numai în propiul tău suflet.

El:  Nu-ți fă de lucru sau de drumuri ca să uiți…uită și vei avea de lucru ca să-ți amintești ce ai uitat.


Ea:  De multe ori,  încercând să aflu cine sunt, m-am înspăimântat. Nu mă recunoșteam în multe fapte împlinite.

El:  Păi între timp ai mai crescut…la minte!

Ea:  Recunosc, nu știu ce vreau și mă stresează acest lucru,  că azi sunt așa, mâine sunt altfel. Că aș vrea să fiu altfel, dar nu știu cum.

El:  Prin lovirea capului de grinda de sus..

Ea:  Tac, să-mi auzi lacrima cum se sparge la fiecare bătaie de aripă.

El:  Tu mă înveți care este calea ca să taci…

Ea:  Doar când te accepți pe tine așa cum ești, poți începe să te schimbi…acceptarea de sine dă un sens haosului interior. Schimbarea se face cu entuziasm fața de ceea ce poți deveni, nu cu respingerea  a ceea ce ai fost.

El:  Haosul este singurul lucru care nu poate fi înfrânt pentru că nu poate fi apucat de nicăieri, deci trebuie acceptat ca atare…Din haos s-a născut lumina!

Ea (citând din Carl Gustav Jung):  În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaștem.

El:  Și dacă se răzvlătește, nu-l recunoaștem ca fiind al nostru.


Ea:  Te întâlnești cu o tentație și realizezi că ești mai slab decât credeai…și te ucide.

El:  Senzație de moment. Nu-i problemă, știu că o vei visa și în viața aceea incoștientă și privată, va fi ce și cum vrei tu.

Ea:  Bunătatea inimii este frumusețea sufletului și se citește în strălucirea din priviri.

El:  Toate acestea pot fi native sau se pot obține după o sticlă de șampanie.

Ea (citând din Alda Merini):  Fiecare dintre noi a trăit acel ceva care l-a schimbat pentru totdeauna.

El:  Acel ceva se numeste deflorare.

Ea:  Mi-a fost frică de o mare dragoste pentru că nu vroiam să mă scufund într-o altă persoană, dar când am întalnit iubitul așteptat, am alergat în mine însămi tot mai mult și mai mult.

El:  Femeia aleargă, și aleargă, și aleargă, să nu fie socotită ușuratică, până se-mpiedică…și îl prinde.

Ea:  Când o femeie se privește prea mult pe sine , ajunge să nu mai știe care îi este chipul si care îi este masca.

El:  Chiar nu știu de ce narcisismul se trage de la un bărbat când el este pur feminin.


Ea:  Vrem obsesie, vrem dorință, vrem atașament și vrem exclusivitate. Pentru ca apoi să ne revoltăm împotriva lor. Să fie oare căutarea lor în iubire ,un drog mai puternic decât găsirea dragostei în sine?

El:  Căutarea este excitația, găsirea este satisfacția.

 


«Bigamia înseamnă a avea o femeie cu mai multe monogamii.»

Coluche

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)