CAPITOLUL 20.1: Introspecția feminină

CAPITOLUL 201 Introspecția feminină

 

Ea:  Iubitul meu e un misogin. Niciodată nu mi-a oferit ceva gratuit, orice îmbrațișare cât de cât scurta, i-o plăteam deosebit de scump prin absența sa.

El:  Misoginii sunt singurii care prețuiesc valoarea femeii…acolo unde o găsește.

Ea:  Oare, pentru a arunca o privire înăuntru, este nevoie de un curs de psihologie sau de o radiografie?

El:  Psihologia te disecă având intenția, mereu nereușită, de a te recompune…radiografia este o fotografie care mâine ar putea să nu mai fie validă. Daca vrei sa te privești înăuntru, fă-o prin ochii iubitului tău. Dacă n-ai unul…caută!

Ea:  L-am recunoscut ca venind amândoi de undeva, probabil ca doi atomi despărțiți la crearea universului, asfel l-am simțit în măduva oaselor mele.

El:  Asta nu este fizică cuantică…este chimie cuantică!

Ea:  În timp ce mă așteptam să mă îndrăgostesc de tine m-am îndrăgostit de mine.

El :  Asta înseamnă că ți-ai făcut inventarul…

Ea:  Singurătatea  o simți doar din cauza golului spiritual din inima ta, din neîncredere, nesiguranță și incapacitatea de acceptare a acestei stări depresive. Această suferință lăuntrică nu se poate vindeca lipind oamenii unii de altii.

El:  Nu se poate combate nici prin introspecție, căutând vini inexistente și nici la cluburi, cutând socializare…dechide inima(nu altceva)  și iubește!


Ea:  Nu pot lasa dragostea mea să lâncezească, așa că permanent caut noi căi pentru a te iubi.

El:  E bine, așa poti să te scuzi că ai o ocupație stringentă care te reține de la treburi…

Ea:  Sunt tăcută nu pentru că nu vreau să-ți spun cât de iubesc, sunt tăcută pentru că nu vreau să spun vreo prostie comparându-mi iubirea, așa că îmi înghit vorbele.

El:  Cunosc tactica, întâi vorbesc numai eu, dupa cununie vorbești numai  tu.

Ea: “Este imposibil !”:  a zis Mândria… “Este riscant !”:  a zis Experiența …”Nu are rost !”:  a zis Rațiunea… “Încearcă !” a zis  Inima.

El: “Nu mă las !” a zis Orgoliul. E mai bine să riști decât să regreți.

Ea:  Nu te blama dacă el nu vrea să se schimbe! Poate este prea târziu, poate este prea devreme…

El:  Nu te schimba nici tu și sunteți chit!

Ea:  Daca nu mă vrei, măcar nu-mi da motive să mă îndrăgostesc de tine.

El:  Acele motive de care spui sunt independente de mine, pentru că există numai în iluzia ta.


Ea:  Daca nu ieși din tine, nu vei ști niciodata cine ești.

El:  Nici tu dar nici el…

Ea:  Frumusețea este ceea ce vezi în tine,nu în oglindă…

El:  In oglindă poți să te cosmetizezi, în tine nu! Dacă te sperii, ai sertarul plin de măști.

Ea:  Cred că cel mai greu lucru este să te smulgi din sufletul cuiva sau să smulgi pe cineva din sufletul tău.

El:  Dacă nu smulgi, rămân rădăcinile.

Ea:   Toți bărbatii își doresc femei fidele. Faceți-le fericite, pentru că o femeie fericită nu trădează niciodată.

El:  Dar femeiea este cel mai mare consumator de fericire, pofta  ei crește exponențial până îți depășește orice limită a posibilităților tale. Și atunci are scuze…

Ea:  Dă-mi un început și o sa-ți fiu cel mai fericit sfârșit.

El:  Să înțeleg că vrei să mă sfârșești cu zâmbetul pe buze?


Ea:  Mi-a trecut jumătate din viață întrebându-mă “ s-o fac?” …și cealaltă jumătate întrebându-mă “de ce am facut-o?”

El:  Nu confunda sexul cu iubirea …sexul chiar exista și se zbenguie independent!

Ea:  Cand zic “nu știu dacă să plâng sau să râd” e la mișto…pentru că e evident că îmi vine să plâng …dar râd.

El:  Logica feminină este imbatabil de alambicată.

Ea:  Nu vreau sa slăbesc numai ca apoi să fiu o bunăciune…

El:  Dar o faci ca să devi “slăbiciunea” cuiva!

Ea:  Sensibilitatea este o pedeapsă…dar îți permite să vezi o infinitate de culori într-o lume în alb-negru.

El:  Și îți permite să te superi din nimic….și să remarci că cei care nu puteau trăi fară tine trăiesc încă…bine merci.

Ea:  Lucrurile care se văd sunt trecătoare…Lucrurile care nu se văd sunt veșnice!

El:  Pentru cele veșnice ai timp să te gândești după ce s-au epuizat cele trecătoare… sau măcar când încep să se vestejeasca și să atârne fără folos.


Ea:  Oricât de dure am fi sau am vrea să părem, în interior suntem niște copile care au nevoie de protecție și iubire,  care vor să fie îmbrățișate și apreciate.

El:  Dar bărbații nu se uită la interior, se uită după posteriorul tău, cu cât mai dur cu atât mai atractiv.

Ea:  Când te temi să te îndrăgostești, e starea aceea fragilă, transparentă, dar ți-e teamă să recunoști. E starea aceea de amețeală a sufletului. E răvășire, emoție, lumină. Dar ți-e teamă. Însă…începuturile poveștilor de dragoste sunt, câteodată, mai frumoase ca poveștile înseși.

El:  Din cauza beatitudinii, femeile nu mai iubesc, toate vor să fie îndrăgostite.

Ea:  Femeile au un singur defect, uneori uită cât de mult valorează.

El:  Dar ce, se scot singure la licitație? Restul defectelor se fotoshopează?

Ea:  M-am născut cu dreptul de a alege cu cine să-mi  petrec timpul.  Să-mi aleg oamenii în care aș vrea să cred și pe care să-i iubesc. Să-mi aleg visurile pentru care să lupt…emoțiile pe care vreau să le trăiesc, sentimentele care să mă definească și trăirile care să mă dezvolte.

El:  Liberul arbitru este dar dumnezeiesc…ce a dat Domnul nu poate lua omul!

Ea:  Noaptea se strâng gânduri, ziua se risipesc vise, toate se numesc “asta-i viața”

El:  Încearcă invers, noaptea pentru vise și ziua pentru gânduri!


Ea:  Cu mine nu există jumătăți de măsură: pentru mine ori ești totul ori nu însemni nimic.

El:  Înteleg că atunci când mă vei termina cu totul, voi rămâne cu nimic.

Ea:   Pe om să-l iubești pentru ceea ce este azi, nu pentru ce a fost ieri sau ce va deveni  mâine!

El:  Dar tu vei gândi mereu să-l vezi deasupra…situației de azi!

Ea:  (citând din Panait Istrati)  Să dai , să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să-ți trăiești aventurile, să-ti trăiesti durerile…raza de bucurie care fuge…să râzi și-apoi să plângi nebunește, din toată inima, sătulă de bucurie!

El:  Da , dar tu dai  prea devreme din ce ți-a dat natura și când ar trebui să dai ce se cuvine, cui se cuvine, numai ai ce.

Ea:  Suntem ceea ce gândim nu ceea ce vorbim, suntem ceea ce facem nu ceea ce visăm, suntem ceea ce am devenit nu ceea ce am fi vrut să  fim.

El:  Suntem ceea ce suntem, nu ceea ce te iluzionai că am fi.

Ea:  Mă tem precum căprioara când se adapă din izvorul cel limpede. Mă tem să nu te rătăcesc în mine…și să nu mai găsești drumul spre izvorul vieții.

El:  De ce ți-e teamă, de aia nu scapi.


Ea:  Unde să ne ascundem cand fugim de noi?

El:  Sub duș….un duș rece și melancholia trece.

Ea:  Umilește-te, sufletul meu, de toate bunătățile pe care le-ai luat de la Domnul și nu le-ai păzit…

El: Dar fă-o în taină și nu te expune la nimeni…

Ea:  Cât de perfecte am fi dacă am permite pentru o secundă să ne dezbrăcăm de prejude- căți și să ne oferim un moment de rătăcire, să respirăm în voie și sa fim doar noi..să nu pretindem mai mult decât oferim!!

El:  Nu există perfecțiune…. Există doar modul în care cineva crede și simte că tu ești perfectă într-un anumit moment….

Ea:  (citând pe Ramona Popescu) M-am întors…așa cum o fac uneori,la cea care am fost, pentru a vedea ce-a mai rămas din libertatea, naivitatea și inconștiența de atunci. Este o formă cochetă de a încerca, prin această întoarcere în timp, să iau de acolo ce am pierdut. Să hoinăresc pe străzile de atunci, să încerc să văd cât pot să aduc înapoi din mine, cea de odinioară. Uneori, mă sperie această traversare. Dacă voi rămâne undeva, suspendată între ceea ce am fost și ceea ce sunt? Mă va smulge cineva de acolo?
El:  Nostalgie, dulce melodie…Dușul rece al vieții de va trezi!


„Femeia, după biblie, e ultimul lucru creat de Dumnezeu. Era sâmbătă seara şi era obosit.”

Alexandre Dumas  fiul

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)