Gustul puterii când la cap s-a ridicat,
Nici o idee nu mai pare-a fi absurdă,
Căci de controlul rațiunii au scăpat,
Și-n negura prostiei devoratoare zburdă.
Pare că universul mai are limite,
Însă prostia e complet nelimitată,
Nătângele se cred pline de spirite,
Când fantasmagoria naivă își arată.
La fel poate, ca scroafa urcată în copac,
Visează aripioare cu care să și zboare,
Sensul bunului simț devine brusc opac,
Căci de la înălțime i-e frică să coboare.
Ea nu s-a cocoțat, a fost proptită sus
Moț la Guvernul celor care nu cuvântă,
Apoi la PSD-ul, care în brațe i s-a pus
Și-acum la prezidențiale se avântă.
Prostia nu se-ascunde, ea se etalează,
La televiziune și în parlamentul european,
Printre minciuni o gafă-n plus nu mai contează,
Căci microfonul îl confundă cu-n cocean.
Oricum, de-acolo sus, poate vedea doar cerul,
Nimic din ce se-ntâmplă pe pământ,
De-aceea e aeriană, ăsta-i misterul,
Și toate declarate sunt doar vorbe în vânt.
Când se vede hulită, face spume,
Și strigă la jandarmerie după ajutor,
Poliția să vină, s-o apere de lume,
Țipând că-i atacată „mămica” tuturor.
Trufașă, revanșardă, la argumente surdă,
La provocări răspunde ca cea din urmă țață,
“Neconflictualitatea” vădindu-se absurdă,
Când este miez de vrajbă iscată ca la piață.
Poate-a fost sfătuită, sau poate-a dat cu banul,
Precum spuneam, porostia n-are margine,
Și-a luat Guvernul și a traversat oceanul,
Ca să-și facă un selfie pentru imagine.
Decât nimic, ea a decis să exportăm prostia,
Comoară națională pe care-o stăpânește,
Ca să se dea în stambă, aceasta-i e mania,
Și vrea să o expună pe americănește.
