Anticorupția e pusă pe butuci, căci hoții îi furară roțile.

Anticorupția e pusă pe butuci, căci hoții îi furară roțile

(după Cristian Pantazi)


Trei ținte mari au avut PSD și ALDE, pe ascuns:

Să schimbe oameni(cu lichele), legi și instituții(de represiune).

Le-au reușit aproape toate, programul a mers ca și uns,

Ținta finală fiind clară: să ieșim din Uniune.

 

Kovesi e acuma doar o țintă, simbolică, de intimidare,

Odată alungată, se stinge lupta anticorupție,

Fiindcă modificările legislative, odată intrate în vigoare,

Vor lăsa procurorii DNA fără nici o soluție.



Și totuți Kovesi e un cartof pe jar, fierbinte,

La cine se întinde, îi dă Iohannis peste mână,

Instantaneu, căci are mâna grea, de președinte

În jarul luptei anticorupție continuă să rămână.

 

Sub ochii noștrii azi vedem cum jaru-ncet se stinge,

Procurorii DNA sunt puși sub stare de asediu,

Credibilitatea le e subminată, otrava mediatică-i atinge,

Și pentru înăbușirea jarului nu văd nici un remediu.



Informațiile de la servicii parvin tot mai greu,

Instituțiile de echilibru și control sunt perseverent distruse,

În presa aservită puterii sunt diabolizate tot mereu,

Iar separarea puterilor în stat… fuse și se duse.

 

Președintele e scos din joc, Guvernul i se urcă-n cap,

Punțile instituționale sunt călcate în picioare,

Miniștrii iresponsabili, din prostie, în pene nu își mai încap,

Doar demolează și distrug, fără ca nimica să repare.



România se transformă, “pas cu pas”, în dictatură

Cu un Liviu Dragnea controlând cu aere  de zbir

Un  Parlament dominat de hoți de conjunctură,

Și-un partener încornorat  ce delirează și mai abitir.

 

Continuarea luptei anticorupție ”devine imposibilă”,

Odată intrate în vigoare modificările legislative

La coduri și la legile justiției. Justiția oricum penibilă

Dă achitări în serie, sau suspendări fără motive.



Etapa de progres anticorupție s-a încheiat,

Cu-asaltul hoților cu mască de parlamentari,

Sub ochii “vigilenți” ai SUA&UE,de care nici nu le-a păsat,

Cât Dragnea îi asigură că este-n continuare pe cai mari.

 

S-a încheiat sub un președinte mult prea ezitant,

Lăsând impresia că a cedat mult prea ușor asaltului PSD-ALDE

Nu a jucat pe cât i-ar fi permis funcția și atribuțiile, prea elegant

Se lasă prins în corzi, fără eschivă, în timp de țara arde.

 

Direcția pe care mergem duce în mâlul autocrației crâncene

Și a democrației false. E transparentă strategia:

Direcția PSD e clară, cu Dragnea sau fără acesta la conducere,

Cu ochii țintă,pofticioși,la banii șpăguibili din China și Rusia.


 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)