Capitolul 33. După despărțire…când totu-i amintire.

”Soţia mea e ca o invenţie: eu sunt cel care am

descoperit-o şi alţii care profită de ea.” Anonim

Ea – Dacă omul tău de încredere te-a rănit, lasă-l să plece! Va avea cineva grije de el, va fi mângâiat pe măsura faptelor, va fi iubit pe merit, va fi sărutat de buzele dulci ale soartei și va fi dat cu fundul de pământ în cele mai frumoase clipe.

El – Iar tu vei jubila.

 

Ea – (citând din Ileana Vulpescu) Femeia poartă pică unui bărbat , mai mult pentru ce ar fi putut să fie, decât pentru ce a fost și a dezamăgit-o.

El – Iar pica se transformă uneori  în razbunare…

 

Ea – Începutul sfârșitului este atunci când te bagă în seama doar seara, pentru că ești ultima persoană de care își aduce aminte.

El – Și câteodată nici atunci.

 

Ea – Ce rost are să păstrezi legătura dacă ai pus capăt relației? Dacă continui să telefonezi sau să scrii mesaje, păstrezi aprinsă flacăra speranței reîmpăcării, ori în mintea ta ,ori a celuilalt. Inutil! O despărțire este o despărțire!

El – Aia a fost relație dar nu iubire adevărată, prin care două suflete se confundă una cu cealaltă. Dacă se reîntâlnesc, își spun „Bine-ai venit acasă!”, chiar dacă nu reînoadă nimic.

 

Ea – Mereu vei cauta la ea, ceea ce adorai la mine cândva.

El – Cine caută, caută până găsește.

 

Ea – Unii oameni inträ în viața noastră neinvitați, nedoriți…ca, mai apoi, să devină universul nostru. Dar, într-o zi,ne părăsesc…luând cu ei și o parte din sufletul nostru și din visele noastre. Cu toate acestea ne … rămân lecții de viața și amintiri prețioase. Învățăm să iubim, să prețuim, să devenim dependenți, ca mai apoi să învățăm să pierdem, să suferim și să devenim puternice…

El – Ce e val, ca valul trece…totul e să nu te-ncece.

 

Ea- Cât am fost  împreună, nu l-am înșelat niciodată!

El – Te lauzi sau te plângi?

 

Ea – Când rămâi singură cu toată iubirea, spusă și nespusă, cu amintirile de preamărire spirituală și pierdere viscerală în îmbrățișările celuilalt, când te sfâșie povara infinitului erotic sentimental, vei vedea adevărul prozaic.

El – Lirismul este consecința beției…la trezire, devine prozodie.

 

Ea – Vine o zi în care încetezi să mai pui întrebări, pentru că răspunsul nu te mai  interesează.

El –Până să te căsătorești, ești un neisprovit care își pune mii de întrebări, după ce te-ai însurat, ești gata terminat, nu mai ai nevoie de nici un răspuns, pentru că ea le știe pe toate.

 

Ea – Atunci când nu îmi reuşeşte ceva, când pierd ceva sau chiar pe cineva care alege un drum diferit de al meu, îmi spun că „nu a fost să fie al meu!”. Şi mă resemnez în faţa eşecului sau a pierderii. Mi s-a spus că nu pot avea ceva ce nu este al meu, că nu pot ține lângă mine oameni care nu îşi doresc să îmi fie alături şi că, dacă am pierdut, înseamnă că acel ceva sau cineva nu trebuia să fie al meu.

El – Tu mergi înainte! Nu te opri pentru nimeni, cine te vrea , te ajunge din urmă.

 

Ea – Când îți poți spune povestea, fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat.

El – Vezi că se poate și fără consolare compensatorie?

 

Ea – Într-o zi ai să realizezi că totul în viață este trecător, chiar și eu. Dar aș vrea să-ți aduci aminte că am trecut cu voința enormă de a rămâne.

El – Dar voința te-a trădat, sau tu ai trădat-o pe ea?

 

Ea – Furia care rămâne după o dezamăgire este un medicament. Este amară, dar trebuie să te vindece de naivitate…

El – Instrucțiunile de folosire ale acestui medicament spun: ce crezi că este al tău azi, a fost al alteia ieri și va aparține altcuiva mâine.

 

Ea – Dacă a venit timpul să crezi că totul s-a sfârșit, să fii pregătită că acesta va fi începutul.

El – Dar începutul trebuie pornească printr-o pauză recuperatorie, să-ți tragi sufletul.

 

Ea – Trecutul nu se definește…a fost o lecție, nu o sentință.

El – Oricum meriți să-ți dai o notă la extemporal.

 

Ea – Nu vreau  explicații…mi  se par cele mai penibile conversații.

El – Și cele mai fara rost. Explicațiile vor să acopere eroarea  în care te-a lăsat.

 

Ea – Oricât m-aș minți singură, știu prea bine că mi-ar fi fost mult mai bine dacă ai fi fost aici.

El – Repetă minciuna până se prinde. O minciună repetă la nesfărșit devine credibilă.

 

Ea – Avea aerul unui om inteligent și de fapt a fost numai o briză.

El – Problema este…briza ți-a ridicat rochia sau nu?

 

Ea – Dacă vreodată îți voi lipsi , gândește-te că n-a stat nimeni între noi în afară de orgoliul și minciunile tale.

El – Dar îndărătnicia ta ce-a fost?

 

Ea – (citându-l pe Charles Aznavour) – Și mie ce-mi rămâne după ce te-am iubit? Vocea stinsă a unui ecou, brațele care nu mai au ce îmbrațișa…dar mai ales teama, teama de-a mai  iubi și mâine…

El – Teama este unul dintre motoarele schimbării…vei iubi  altfel.

 

Ea –  Ție o să-ți las nopțile fără somn, cu fricile întunericului. Nu,nu mai păstrez niciuna pentru mine,ce rost ar mai avea?  Nu,nici măcar pe aceea… Îți las ție tot timpul…timpul netrăit!

El – Timpul netrăit e o povară grea, pentru că trebuie recuperat intensiv.

 

Ea – Ce lecții dureroase ne dau unii oameni  și cât de ușor ne schimbă sufletul în păsări spreriate care se  vor  teme mereu sa nu fie rînite din nou.

El – Inconstiența este virtutea copilului, care, lovindu-se învață să se teamă iar frica pazește via!

 

Ea – Adesea , a renunța nu este un act de lașitate, mai degrabă unul de curaj. Curajul de a lăsa trecutul în spate, curajul de a înceta să lupti pentru o persoană care nu face nici un efort pentru a te păstra.

El – Mai exact curajul de a sări dintr-o barcă în alta cu riscul de a te scufunda la mijloc. Asigură-te ca distanța dintre ele să fie minimă!

 

Cavalerul apocalipsei neamului românesc.

Dragnea a scos la luptă armele disperării:

Totala sa victimizare și-un  populism extrem.

Tabloul care l-a creat este propice înrămării

Creație desăvârșită a unui muribund sistem:

 

Cei patru asasini în negru, pare că s-au întors,

Deciși să își desăvârșească treaba criminală,

Forțe din întuneric s-au năpustit vertiginos

Pe liderii din PSD, și pe Guvern au dat năvală.

Citește mai mult +